Ulei de masline pentru protectia ficatului

ulei de masline pentru protectia ficatului

Consumul de ulei de masline extravirgin protejează ficatul de efectele stresului oxidativ, un proces chimic din organism în urma căruia se formează radicalii liberi şi care grăbeşte degradarea celulară.

Astfel, în urma testelor pe şoareci de laborator, cercetătorii de la Universitatea din Monastir, Tunisia, şi cei de la Universitatea din Riad, Arabia Saudită, au constatat că în cazul subiecţilor expuşi unor substanţe toxice care cauzează stres oxidativ şi cărora li s-a introdus ulei de masline în dietă nivelul de afectare hepatică este mai redus decât în cazul celor care nu au fost hrăniţi cu acest aliment.

Specialiştii pun acest lucru pe seama faptului că acest ulei are un efect antioxidant direct asupra celulelor ficatului.

Tipuri de ulei de masline

1. Ulei de masline pur a fost rafinat pentru a neutraliza atat gustul puternic, cat si continutul acid. Acesta fiind de calitate inferioara si, de regula, il putem cumpara la un pret mai ieftin.

2. Ulei de masline virgin – a fost produs fara aditivi alimentari chimici. Aciditatea acestuia este mai mica de 2%, in consecinta are un gust placut. Cuvantul “virgin” semnifica ca a fost mai putin procesat si rafinat in timpul prelucrarii.

ulei de masline extravirgin

3. Uleiul de masline extra virgin cel care provine de la prima presare a maslinelor este considerat de cea mai buna calitate, cu o aroma perfecta si o aciditate echilibrata. Acest tip de ulei este mai putin procesat decat cel virgin si este foarte aromat.

4. Uleiul de masline presat la rece este atunci cand uleiul este presat a doua oara se foloseste apa calduta si aburi pentru a se extrage si ultima picatura de ulei, iar caldura din timpul presarii capteaza inclusiv aroma delicata a maslinelor. Astazi, uleiul de masline premium este presat la rece, ceea ce inseamna ca pasta de masline este incalzita usor la temperatura camerei pentru a evita pierderea gustului, dupa care este presata la rece pentru a retine gustul o perioada cat mai lunga de timp.

Antioxidantii din uleiul de masline

Uleiul de masline contine cel putin 4 tipuri de antioxidanti, care contribuie la neutralizarea actiunii radicalilor liberi care determina imbatranirea pielii si cancerul de piele. Persoanele care consuma in mod regulat ulei de masline extra-virgin prezinta un risc mai mic de a dezvolta cancer de piele dupa expunerea la radiatiile ultraviolete.

  • Luteina (un antioxidant puternic) si carotenoidul

– distruge radicalii liberi;
– protejeaza celulele pielii de imbatranirea prematura;
– consolideaza retina si imbunatateste acuitatea vizuala.

antioxidanti ulei de masline

  • Polifenoli (flavonoide), agenti antioxidanti

– previn oxidarea lipoproteinelor, prevenind astfel formarea depozitelor de colesterol in vasele sangvine;
– previn aparitia bolilor cardiovasculare si tulburarile vaselor sanguine;
– inhiba dezvoltarea celulelor canceroase.

  • Beta-caroten (vitamina A), antioxidant puternic

– previne de la cancerul intestinal, cancerul esofagian pana la cancerul stomacal si cancerul de prostata;
– protejeaza fumatorii de cancerul pulmonar;
– regenereaza testurile globului ocular;
– hraneste epiteliul si intinereste pielea;
– intareste dantura si oasele.