Categorii
Blog Produse naturale si tratamente naturiste

Ce efecte benefice are vinul rosu

Cercetătorii au făcut o descoperire surprinzătoare legată de vinul rosu. Pe lângă mai multe beneficii pe care le are acesta, el poate contribui esenţial la vindecarea unei boli foarte grave.

Vinul rosu s-ar putea dovedi un element-cheie în lupta contra cancerului de prostată, graţie unui compus care face ca tumorile să devină mai sensibile în faţa radioterapiei.

Ce este resveratrolul din vin rosu?

resveratrol din vinul rosu

Resveratrolul, un compus existent în coaja strugurilor şi în vinul rosu, prezintă mai multe beneficii pentru sănătatea omului, dovedindu-se un aliat al sănătăţii cardiace şi în ceea ce priveşte prevenirea accidentelor vasculare cerebrale, informează dailymail.co.uk.

Cercetătorii de la Universitatea Missouri din Statele Unite au descoperit că acest compus din vinul rosu face ca tumorile să devină mai sensibile – şi deci mai uşor de distrus – în faţa radioterapiei.

„Alte studii au evidenţiat faptul că resveratrolul din vinul rosu face ca tumorile să devină mai sensibile la chimioterapie, iar noi am dorit să aflăm dacă acest compus are acelaşi efect şi pentru radioterapie”, a declarat profesorul Michael Nicholl, coordonatorul studiului.

„Am descoperit că atunci când sunt expuse la resveratrol, celulele tumorale au devenit mai sensibile la radioterapie”, a adăugat el.

Un studiu anterior a demonstrat faptul că un pahar cu vin roşu pe zi măreşte şansele de supravieţuire pentru femeile suferind de cancer mamar cu până la 20%.

Descoperirea este cu atât mai surprinzătoare, cu cât consumul de alcool este considerat drept una dintre principalele cauze de apariţie a cancerului mamar în rândul femeilor sănătoase.

Una dintre posibilele explicaţii este aceea că substanţele chimice din alcool, care distrug celulele sănătoase, au acelaşi efect şi asupra celulelor canceroase.

În cadrul studiului realizat de cercetătorii de la Universitatea Missouri, resveratrolul din vinul rosu a crescut concentraţiile a două proteine-cheie din structura celulelor tumorale de la nivelul prostatei. După radioterapie, până la 97% dintre celulele tumorale au fost distruse, iar acest procentaj este cu mult mai mare decât cel obţinut doar cu ajutorul radioterapiei.

Resveratrolul este prezent în coaja strugurilor şi în vinul rosu. Totuşi, doza de resveratrol de care este nevoie pentru ca această substanţă să aibă efect asupra celulelor tumorale este în prezent atât de mare, încât mulţi pacienţi ar experimenta efecte secundare neplăcute.

„Nu avem nevoie de o doză mare la nivelul tumorii, însă organismul procesează acest compus atât de eficient, încât pacientul trebuie să ingereze mult resveratrol pentru a ne asigura că o cantitate suficientă din această substanţă ajunge la locul în care se află tumoarea. Din cauza acestei provocări, trebuie să analizăm alte metode pentru a «livra» acest compus, pentru ca el să devină eficient”, a explicat profesorul Nicholl.

Pasul următor va consta în testarea procedurii pe animale, înainte ca o serie de teste clinice să poată fi iniţiate.

Însă rezultatele iniţiale ale acestui studiu, publicat în Journal of Andrology and Cancer Science, sunt promiţătoare şi, dacă studiile viitoare vor avea succes în următorii ani, oficialii americani din domeniul sănătăţii vor solicita guvernului federal să iniţieze procedura de fabricare a unui medicament ce va putea fi folosit pe oameni.

Sursa: MEDIAFAX.ro

Categorii
Alimente organice, produse bio Blog

Alimentele organice – Produse bio – Stiati ca…?

Alimente organice

alimente organice

Stiati ca…

  • alimentele organice  reduc incidenta unor boli precum autismul, deficientele de asimilare, diabet, cancer, probleme cardiace, alergii, osteoporoza, migrene, dementa si hiperactivitate?

alimentele organice

  • conform EPA (Environmental Protection Agency) chimicalele obisnuite sunt de 10 ori mai toxice pentru copii decat pentru adulti, depinzand de greutatea corporala, deoarece copiii ingereaza mai multe toxine raportate la suprafata corpului decat adultii iar organele lor sunt insuficient dezvoltate, mult mai vulnerabile si mai putin capabile sa neutralizeze chimicalele toxice?
  • alimentele organice nu contin pesticide? Mai mult de 400 de pesticide chimice sunt folosite uzual in fermele conventionale si reziduurile raman pe produsele conventionale chiar si dupa spalarea lor; copiii sunt in special vulneralbili la expunerea la pesticide; o grupa de pesticide, perturbatoare a sistemului endocrin, poate fi responsabila pentru pubertatea precoce si cancerul de san; de asemenea pesticidele sunt relationate cu astmul si cancerul
  • alimentele organice nu contin aditivi alimentari, potentiatori de arome (precum glutamat de sodiu E621), indulcitori artificiali (precum aspartamul), metale grele (mercur) sau conservanti (precum nitrat de sodiu) care pot cauza probleme de sanatate?
  • alimentele organice provin din surse de incredere care sunt inspectate periodic pentru a asigura conformitatea cu riguroasele standarde organice?
  • noi toti, ca platitori de taxe, platim pentru costul ascuns al sanatatii si mediului inconjurator generat de agricultura industriala? Acestea includ poluarea apei de baut cu pesticide, fertilizatori si dejectii animale provenite de la fermele conventionale, probleme de sanatate relationate cu alimentatia industriala, etc
  •  in medie, alimentele organice sunt cu 25% mai nutritive in ceea ce priveste vitaminele si mineralele decat alimentele provenite din agricultura industriala?
  • nivelul de antioxidanti din laptele provenit de la vacile crescute organic sunt cu 50%-80% mai mari decat in laptele conventional?
  • legumele organice (rosii, cartofi, varza, ceapa, salata, etc) au cu 20%-40% mai multi nutrienti decat cele non-organice?
  • alimentele organice au un nivel considerabil mai mare de minerale esentiale (precum calciu, magneziu, fier si crom) care sunt sever saracite in alimentele industriale crescute pe un sol abuzat de pesticide si nitrati?
  • alimentele organice sunt mai aromate? Multe persoane prefera mancarea organica pentru ca are un gust mai bun

Bumbac bio

bumbac bio

Stiati ca…

  • in timpul transformarii bumbacului conventional in haine, numeroase chimicale toxice sunt adaugate in fiecare etapa (ceara de silicon, degresori agresivi pe baza de petrol, balsam, inalbitor, metale grele, amoniac, formaldehide)?
  • cultivarea bumbacului conventional este cea mai toxica activitate agricola: foloseste 25% din insecticidele folosite in intreaga lume, 42 milioane kg de pesticide / an (11% din total pesticidelor), 1.03 bilioane de fertilizatori sintetici/an? (sursa Organic Trade Association)
  • este nevoie de aproximativ 200 g de produse chimice (pesticide si ingrasaminte), pentru cultivarea de bumbac suficient pentru un singur tricou?
  • bumbacul crescut fara pesticide are fibre mai dense din care rezulta haine minunat de moi, mai durabile si care isi mentin forma mai mult timp, chiar dupa spalari repetate?
  • hainele din bumbac organic au o durata de viata mai lunga datorita compozitiei naturale? Bumbacul care este crescut in mod conventional este compromis, slabit de chimicalele folosite in timpul cresterii, procesarii si colorarii lui, toate aceste actiuni deterioreaza fibra si rezulta un articol de bumbac de o calitate inferioara; bumbacul organic este mai moale, mai plin decat bumbacul conventional, care este mai subtire si se uzeaza mai repede prin folosire si spalare.