Categorii
Alimente sanatoase, sfaturi alimentare Blog

MITURI despre alimente „bune” pentru sanatate, desfiinţate

De ce nu sunt atat de sănătoase sucul de portocale, margarina sau morcovii,  precum spun unele mituri despre alimente?

Există o serie de alimente al căror beneficiu pentru sanatate este considerat incontestabil, însă medicii sunt de părere că anumite astfel de produse nu funcţionează aşa cum ar trebui si cum sustin unele mituri, sugerând eliminarea lor din alimentaţie.

Margarina care reduce colesterolul

mituri-despre-alimente-1„Eu nu mă apropii de Benecol (n.r.: firmă de produse alimentare, printre care şi margarină, care ar conţine un ingredient menit să reducă nivelul de colesterol) sau de orice alt produs de tipul margarinei care pretind că diminuează colesterolul şi îi sfătuiesc şi pe pacienţii mei să nu se apropie de ele”, a spus Dr Aseem Malhotra, cardiolog şef la Forumul Naţional de Obezitate.

„În primul rând, sunt scumpe; în al doilea rând, aceste produse sunt artificiale, umplute cu substanţe nenaturale care chiar nu îţi pot face niciun bine; şi în al treilea rând, nu cred că au vreun beneficiu pentru sănătate care să poată fi demonstrat”, a explicat doctorul, informează Daily Mail.

colesterol margarina

Potrivit acestuia, margarina de acest tip ar putea avea un efect marginal asupra colesterolului, dar nu s-a stabilit niciodată dacă acest aspect ar avea vreun beneficiu medical în ceea ce priveşte reducerea riscului de atac cardiac.

Doctorul Malhotra a adăugat că a început să le recomande pacienţilor săi să aleagă untul în locul margarinei, „în mod evident cu moderaţie”. Numeroase date extrase din studii arată că grăsimea saturată din produsele lactate naturale pot fi benefice pentru reducerea atacurilor cardiace, motivul fiind vitaminele esenţiale pe care le conţin, de exemplu A şi D, precum şi nutrienţii elementari precum calciu şi fosfor, studiile sugerând că acestea reduc riscul de boli ale inimii şi de infarct.

Morcovii

mituri-despre-alimente-3Shamina Asif, membru în consiliul Colegiului de Optometrişti, demontează unul dintre aceste mituri despre alimente si anume cel conform căruia morcovii ar ajuta la sănătatea ochilor, spunând că nu sunt de vreun folos pentru ochii noştri mai mult decât orice altă legumă.

Conform acesteia, mitul a început în Al Doilea Război Mondial, când Guvernul a motivat o supraproducţie de morcovi din timpul războiului sugerând că randamentul deosebit al Forţelor Aeriene Regale britanice atât în zborurile de noapte, cât şi în ochirea ţintelor, a fost posibil datorită consumului ridicat de morcovi, bogaţi în caroten.

morcovi sanatatea ochilor

Asif precizează că oamenii ar trebuie să consume, de fapt, legume cu frunze pentru sănătatea ochilor, precum spanacul şi napii. Acestea conţin luteină şi zeaxanthină, care ajută la protecţia împotriva degenerescenţei maculare legate de vârstă (DMLV), cea mai frecventă cauză pentru orbire în Marea Britanie.

Băuturile „smoothie”

mituri-despre-alimente-4Acestea sunt sucuri de fructe sau legume, combinate cu lapte, brânză dulce de vaci sau smântână, cu adaosuri de mirodenii, zahăr sau miere. Zaharurile naturale din fructele aflate în cantitate mare reprezintă un raport de sute de calorii în plus.

Deşi băuturile „smoothie” sunt fără îndoială mai bune decât băuturile acidulate, beneficiile pentru sănătate, dupa cum sustin unele mituri, sunt îndoielnice, avertizează Helen Bond, un dietetician britanic.

caloriii smoothies

Potrivit ei, multe dintre „smoothie”-urile cumpărate din magazine şi supermarketuri au un nivel foarte ridicat de calorii, conţinând cantităţi suplimentare de iaurt, siropuri, zahăr, chiar şi unt de arahide şi ciocolată.

Caloriile nu provin doar din adaosurile din comert, ci şi din zaharurile naturale din fructe. În plus, fructele îşi pierd din fibre în procesul de stoarcere, însemnând că unii nutrienţi prezenţi de obicei în fructele sau legumele întregi sunt eliminaţi şi că senzaţia de saţietate durează, astfel, mai puţin.

Uleiul din ficat de cod

Deşi considerat bun pentru osteoartrită, conform unor mituri despre alimente, nu există nicio dovadă convingătoare că acest tip de ulei ar avea vreun beneficiu, a spus Dr Christine Haseler, consilier în medicină generală al centrului de caritate Arthritis Care din Marea Britanie.

„Sfatul nostru este să ne concentrăm mai degrabă pe ceea ce ştim că funcţionează – exerciţiul”, este de părere Haseler. „Cercetările arată că acesta este, de fapt, cel mai eficient tratament care să nu se bazeze pe medicamente pentru reducerea durerii şi imbunătăţirea mişcării. Este şi un mod excelent de a preveni osteoartrita de la bun început. Deci renunţaţi la uleiul din ficat de cod şi apucaţi-vă de mişcare.”

ulei din ficat de cod osteoartrita

Printre activităţile sportive recomandate pentru cei bolnavi de osteoartrită se numără yoga, exerciţiile de rezistenţă sau aerobice, precum mersul, înotul sau ciclismul, benefice pentru întărirea inimii şi a plămânilor.

Stafidele acoperite în iaurt

mituri-despre-alimente-5Acestea sunt un alt exemplu de alimente care arată sănătos, dar sunt, în realitate, pline de calorii, avertizează Victoria Taylor, un dietetician senior pentru sănătatea inimii de la British Heart Foundation. Principalele ingrediente ale „iaurtului” din stafidele şi nucile acoperite în iaurt sunt zahărul şi grăsimea.

Iaurtul lipseşte, astfel, cu desăvârşire, fiind vorba de un înveliş constând mai ales în zahăr, ulei, lapte praf şi pudră de iaurt. Dieteticianul britanic recomandă ca o alternativă un iaurt redus în grăsimi cu stafide naturale sau fructe proaspete.

Fructele de pădure

mituri-despre-alimente-6Mituri despre vehiculata putere a fructelor sălbatice de a preveni sau a opri demenţa nu sunt tocmai un adevăr, explică Dr Simon Ridley, şeful departamentului de cercetare la Centrul pentru Alzheimer din Marea Britanie.

Într-adevăr, spune acesta, a fost descoperit că o porţie de astfel de fructe ar putea ajuta la încetinirea declinului mental legat de vârstă şi, în plus, consumul de fructe este bun în general. Dar este complet neadevărat că dacă mănânci în fiecare zi castroane de căpşuni şi afine, eşti în afara oricărui pericol.

fructe de padure proprietăţi antioxidante antiinflamatoare

Studiile s-au concentrat pe faptul că anumite fructe sălbatice sunt bogate în chimicale cu proprietăţi antioxidante antiinflamatoare puternice, dar Ridley atrage atenţia că asocierea nu trebuie confundată cu procesul cauză-efect, „deci doar pentru că mănânci astfel de fructe şi nu suferi de demenţă nu înseamnă că una dintre acestea duce la alta”.

Sucul de portocale

mituri-despre-alimente-7„Am pierdut şirul oamenilor care cred in mituri care spun că sucul de portocale e bun pentru probleme respiratorii şi cele cu inima”, a spus Sammy Margo, fizioterapeut şi purtător de cuvânt al Societăţii Atestate de Fizioterapie, fiind de părere că este absurd să crezi că sucul va furniza vitamina C atât de necesară pentru deblocarea plămânilor.

„Din lucrul cu pacienţii bolnavi de fibroză chistică, ştim că poate duce, de fapt, la înrăutăţirea situaţiei”, a precizat Margo, explicând în continuare:

suc de portocale probleme raspiratorii vitamina c

„Sucul de portocale (mă refer la cel procesat mai degrabă decât la cel proaspăt stors) formează mucus, provocând secreţii din ce în ce mai groase. Pentru fizioterapiştii care încearcă să regleze sistemele respiratorii ale oamenilor, acesta este un coşmar – ca şi cum ai încerca să scoţi ketchup de roşi dintr-o sticlă.”
Sursa: MEDIAFAX.ro

Categorii
Blog Produse naturale si tratamente naturiste

Pepenele rosu, ce contine si ce beneficii aduce

Pepenele rosu este poate cel mai bun fruct pentru a combate efectele caldurii deoarece are un conţinut mare de apă (aproximativ 92%) şi un continut mai mic de calorii decât multe alte fructe, deci nu ingrasa. Se poate spune despre el ca este o multivitamina datorita continutului ridicat de vitamine si minerale.

ce beneficii aduce pepenele rosuFiecare 100 de grame din acest fruct conţine 30 de calorii, 1 gram de fibre, 10 grame de zahăr, 1 gram de proteine, vitamina A, C, E, D, niacină, tiamină, vitamina B6, B12, acid pantotenic şi numeroase minerale precum fierul, calciul, magneziul, manganul, potasiul, fosforul, zincul, seleniul etc.

Pepenele este una dintre cele mai bune surse de antioxidanti din natura. Acesti antioxidanti puternici neutralizeaza actiunea radicalilor liberi, substante nocive din organism care provoaca numeroase daune si boli. De asemenea, pepenele rosu este o pretioasa sursa de aminoacizi. Unii dintre aminoacizii din compozitia pepenelui rosu au un rol deosebit de important in diviziunea celulara, cicatrizarea ranilor si curatarea organismului de amoniac.

Pepenele rosu – sursa de antioxidanti

Pepenele rosu este o sursa excelenta de vitamina C, care intareste imunitatea. De asemenea, este o sursa foarte buna de vitamina A, antioxidantul care ajuta la sanatatea ochilor, vitaminele B care intaresc functia creierului si ajuta la convertirea proteinelor in energie celulara.

Acesta este fructul care contine cea mai mare concentratie de licopen din natura, un foarte puternic antioxidant care lupta impotriva multor tipuri de cancer, indeosebi a cancerului de prostata sau de san. Culoarea rosie a pepenelui este data tocmai de acest licopen.

antioxidanti pepene rosu

Antioxidantii continuti de pepene ajuta la reducerea severitatii astmului bronsic, a cancerului de colon, a afectiunilor de cord, a artritei reumatoide si a cancerului de prostata.

Pepenele – fruct bogat in electroliti

Acesta este fructul cel mai bogat in electroliti, sarurile de sodiu si potasiu pe care le pierdem prin transpiratie. Potasiul ajuta la pastrarea echilibrului balantei fluidelor si mineralelor in organism si la mentinerea tensiunii arteriale normale.

Pepene rosu – adevarat medicament

Pepenele poate fi un adevarat medicament impotriva diferitelor boli. Daca suferiti de probleme renale si biliare, boli cardiovasculare, reumatism, constipatie, acnee, boli de piele, consumul de pepeni rosii poate atenua sau chiar vindeca aceste afectiuni. Pepenii rosii sunt foarte sanatosi si pentru rinichi.

pepene fructul cel mai bogat in electrolitiPepenii conţin citrulina, care se gaseste indeosebi in coaja, aminoacid care are rolul de a relaxa si a dilata vasele de sange, reducandu-se in acest mod stresul oxidativ, responsabil de majoritatea proceselor inflamatorii aparute in corp. Citrulina ajuta la relaxarea vaselor de sange, permitand astfel un flux sangvin mai abundent, deci o mai buna irigare a organelor, inclusiv a celor… genitale precum penisul, motiv pentru care a capatat si titulatura de Viagra naturala.

Pepenii joaca un rol la fel de important si in tratamentul diferitor infectii ale organsimului, intre care se numara si inflamatiile articulatiilor. Astfel, consumul de pepene ajuta la ameliorarea durerilor provocate de osteoartita si permite o mai mare flexibilitate a membrelor.

Continutul crescut de potasiu din pepene este extrem de important in prevenirea formarii pietrelor la rinichi si dizolvarea acestora prin reducerea concentratiei de acid uric din sange.

cura de pepene rosuPersoanelor care sufera de boli de rinichi, exceptie fac cele cu insuficienta renala, li se recomanda o cura de pepene rosu de cel putin zece zile pe luna in perioada vara – toamna, cat este sezonul lor. Acestia trebuie consumati proaspeti, imediat dupa recoltare.

Deoarece pepenele este un purificator extrem de puternic, se recomanda cure lunare de 10 – 20 de zile celor care sufera de reumatism, perioada in care sa se faca si gimnastica medicala recuperatorie.

Pepene rosu – un ajutor in cura de detoxifiere sau de slabire

cura de slabire pepene rosu detoxifiere

Datorita continutului ridicat de apa, pepenii au un efect diuretic excelent, ceea ce ii fac un ajutor in procesul de detoxifiere si slabire. Incercati o  cura cu pepene rosu timp de 2 saptamani. Prin aceasta cura se realizeaza detoxifierea corpului. Pepenele indeparteaza toxinele acumulate in organism. Acesta este motivul pentru care pepenii rosii sunt buni la atenuarea si chiar vindecarea acneei. Aminoacizii si enzimele intaresc efectul detoxifiant.

Consumati zilnic pepene rosu, fructul miraculos care aduce numeroase beneficii organismului!

Categorii
Blog Produse naturale si tratamente naturiste

Ceaiul negru mentine silueta

Ceaiul negru este deosebit de util in curele de slabire, insa aduce si alte beneficii asupra organismului. Pe langa faptul ca echilibreaza tranzitul intestinal si faciliteaza digestia, ceaiul negru imbunatateste rezistenta la frig si ajuta corpul sa isi pastreze resursele de energie.

Ceaiul negru – compozitie

ceaiul-negruAtat ceaiul negru, cat si cel verde provin de la aceeasi planta, insa diferenta dintre ele consta in modalitatea de procesare. Frunzele ceaiului negru sunt lasate sa se oxideze si in final, dupa fermentatie ajung sa aiba o culoare inchisa.

Acestea contin ingrediente precum catechine, polifenoli si flavonoide care influenteaza neurotransmitatorii din creier, importanti in combaterea stresului.

In compozitia ceaiului se gasesc aminoacizi, uleiuri volatile, potasiu, iod, fosfor, fluor, vitaminele B1, B2, C, PP si K. Acest ceai poate inlocui cu succes cafeaua pentru ca el contine cafeina, dar in cantitati destul de mici.

In comparatie cu ceaiul verde, ceaiul negru contine mai multa cafeina, de aceea este indicat sa nu bei mai mult de 2 cani pe zi, deoarece poate provoca insomnii, stari de agitatie si nervozitate.

Ceaiul negru si beneficiile lui asupra siluetei

beneficii ceai negru

Beneficiile ceaiului negru sunt recunoscute, mentionam aici cele mai importante dintre ele:

  • Stimuleaza digestia si arderile de grasimi, fiind indicat atat in curele de slabire, cat si in cazul persoanelor care au un tranzit intestinal lent, sufera de constipatie sau boli ale vezicii biliare.
  • Ajuta la eliminarea toxinelor din corp
  • Scade nivelul zaharurilor din sange
  • Ajuta la scaderea colesterolului si la prevenirea depunerilor de grasimi pe vasele de sange, fiind un bun protector cardio-vascular
  • Contribuie la o scadere semnificativa a masei de grasime din corp.

Asadar, in cazul in care ai probleme cu greutatea din cauza sedentarismului sau a unei alimentatii bogate in calorii,  consumul de ceai negru te ajuta foarte mult in reglarea greutatii corporale.

Contraindicatii ceai negru

contraindicatii ceai negru

Nu depasi doua cani pe zi, deoarece, in exces, consumul de ceai negru ar putea diminua absortia fierului la nivelul intestinelor.

De asemenea, daca ai lipsa de calciu si bei acest ceai, poti avea ameteli sau chiar senzatia de pierdere a cunostintei.

Datorita faptului ca este bogat in teina, hipertensivii pot consuma o ceasca de ceai negru pe zi, dar numai cu acordul medicului in prealabil.

Sursa: slabesteusor.info

Categorii
Alimente sanatoase, sfaturi alimentare Blog

Cinci sfaturi alimentare pentru o viaţă sănătoasă

Cateva sfaturi alimentare pentru perioadele in care ne simtim epuizati de stres sau de vremea schimbatoare, la schimbarea anotimpurilor, ne sunt sugerate de dr. Ovidiu Chis, expert in medicina traditionala indiana. Urmandu-le, acestea ne vor ajuta sa ne intremam si sa facem fata provocarilor la care suntem supusi zilnic.

Sfaturi alimentare

1. Consumati lichidele necesare organismului

consum lichide apa

Este imperios necesar sa consumam lichidele necesare organismului, minim 2 litri de apa pe zi. In aceasta cantitate se includ ceaiurile, sucurile naturale.

Trebuiesc evitate si chiar eliminate bauturile racoritoare sintetice deoarece sunt foarte acide si au un efect nociv, mai ales asupra ficatului si pancreasului.

Nu este indicat sa se consume bauturile reci, de la frigider sau cu gheata, deoarece acestea incetinesc digestia.

2. Reduceti consumul de carne

ciuperci in loc de carne

Ideal ar fi reduceti consumul de carne si sa consumati mai multe legume si fructe. Carnea poate fi inlocuita foarte bine de ciuperci sau soia. Alegeti ciupercile de cultura, acestea fiind produse sigure pentru sanatate.

Daca, totusi, consumati carne este recomandat sa alegeti carnea provenita de la animale crescute bio, mult mai sanatoasa deoarece acestea sunt crescute cu furaje bio, astfel ca nu contine pesticide, insecticide si nici hormoni de crestere. Asociati carnea cu garnituri de legume sau orez, cu salate si evitati sa o combinati cu cartofi sau paste fainoase.

3. Evitati consumul de dulciuri

ciocolata neagra reducere zahar

Necesarul de zahar al organismului poate fi asigurat doar din fructe, consumate proaspete sau uscate. Deci, inlocuiti dulciurile cu fructe.

Eliminati zaharul din alimentatie si inlocuiti-l cu mierea de albine. Se admite, din cand in cand, consumul de ciocolata neagra, dar fara excese.

4. Adoptati un regim alimentar echilibrat

fructe sucuri

Incepeti orice zi cu un pahar mare de apa plata, organismul avand dimineata o mare nevoie de hidratare. Consumati cereale integrale zilnic, fructe si legume si lactate fermentate, mai putine oua, carne,grasimi, dulciuri.

Adoptati un regim echilibrat care sa va asigure necesarul zilnic de glucide, lipide, proteine, aminoacizi esentiali si vitamine.

Este recomandat ca o zi pe saptamana sa consumati numai fructe, sucuri naturale si apa plata pentru a vitaminiza si detoxifia organismul.

5. Alegeti sa consumati grasimi sanatoase

grasimi sanatoase ulei presat la rece

Sunt recomandate uleiurile vegetale obtinute prin presare la rece. Acestea sunt considerate medicamente pentru corp in medicina ayurveda, deoarece hranesc sistemul nervos si contin acizi grasi omega 3 si omega 6, care protejeaza de imbolnavire si imbatranire.

De asemenea, se recomanda consumul de unt si smantana preparate din lapte proaspat. Acestea au rol de protecţie a sistemului nervos şi cardio-vascular.

Evitati, in schimb, uleiurile rafinate, grasimile animale si prajelile. Acestea contin toxine, suprasolicita vezica biliara si ficatul si duc, în timp, la instalarea unor afecţiuni organice sau metabolice.

 

Categorii
Blog Produse naturale si tratamente naturiste

Ulei de oregano

Oregano, planta parfumată utilizată frecvent în bucătărie pentru aroma sa, poate fi transformată într-un ulei pe bază de plante cu o largă gamă de beneficii superioare multor antibiotice si fără efecte secundare nocive.

oreganoConcepute special pentru tratarea infecțiilor bacteriene, antibioticele au, din păcate, efecte adverse periculoase, printre care: creează rezistentă la antibiotice, distrug bacteriile bune (probiotice), reduc absorbția vitaminelor și deteriorează mucoasa digestivă.

Vestea bună este că există o alternativă naturală incredibilă la antibiotice prescrise și aceasta este ulei de oregano. Acest ulei se extrage din frunzele și florile de oregano (Origanum vulgare), o plantă perenă rezistentă, membră a familiei mentei. Este originara din Europa, deși se găsește în multe zone din întreaga lume.

Există peste 40 de specii de oregano, dar uleiul cel mai benefic este cel obținut din oregano sălbatic sau Origanum vulgare, care este nativ pentru regiunile mediteraneene. Optează pentru uleiul de oregano obținut din Origanum vulgare și Thymus capitatus, o varietate care crește în Spania. Uleiul are culoarea de la auriu la galben închis și un miros picant puternic.

Uleiul de oregano conține doi compuși puternici, carvacrol și timol , care au proprietăți anti-bacteriene si anti-fungice puternice. Compusul de vindecare predominant, carvacrol, este probabil cea mai importantă componentă care explică de ce uleiul de oregano este atât de puternic. Carvacrol a fost dovedit că poate trata sau reduce: infecţii bacteriene, infecții fungice, paraziţi, viruşi, inflamaţii, candida, alergii, tumori.

Compoziţia uleiului de oregano

compozitia uleiului de oregano

Uleiul de oregano are continuţ bogat în fenoli, care sunt compuși fitochimici naturali cu efecte benefice antioxidante. Cei doi fenoli predominanţi sunt:

  • timol – un fungicid natural, cu proprietăți antiseptice. Acesta ajută la stimularea sistemului imunitar, funcționează ca un scut împotriva toxinelor și chiar ajută la prevenirea deteriorării țesutului și încurajează vindecarea.
  • carvacrol – dovedit a fi eficient împotriva diferitelor infecții bacteriene, cum ar fi Candida albicans, stafilococ, E. coli, Campylobacte, Salmonella, Klebsiella, mucegai aspergillus, giardia, pseudomonas și listeria.

Alți compuși  prezenți în ulei de oregano:

  • Terpeni – cunoscuți pentru proprietățile lor antibacteriene puternice.
  • Acid rozmarinic – un antioxidant care previne deteriorarea radicalilor liberi și e demonstrat că participă la tratarea astmului alergic și prevenirea cancerului și a aterosclerozei. De asemenea, funcționează ca un antihistaminic natural, care ajută la reducerea retenției de lichide și umflarea cauzată de atacuri de alergie.
  • Naringin – inhibă cresterea celulelor canceroase și ajută la stimularea antioxidanțiilor din ulei de oregano.
  • Beta-caryophyllin (E-BCP) – această substanță inhibă inflamația și este , de asemenea, benefică pentru afecțiuni , inclusiv osteoporoza si ateroscleroza, precum sindromul metabolic.

Nutrienții cum ar fi vitaminele A, C și E, calciu, magneziu, zinc, fier, potasiu, mangan, cupru, bor si niacina sunt, de asemenea, găsite în uleiul de oregano.

Pentru ce se utilizează de ulei de oregano

utilizari ulei de oregano

Adăugă ulei de oregano la arsenalul de instrumente naturale de vindecare, deoarece are o gamă largă de utilizări. Acest ulei pe bază de plante este un antimicrobian puternic, care poate ajuta la lupta împotriva infecțiilor. Uleiul de oregano are, de asemenea, proprietăți antibacteriene, antivirale și antifungice.

Alte utilizări ideale pentru uleiul de oregano:

  • Tratarea pielii picioarelor sau ciuperca unghiilor. Se pun câteva lingurițe de ulei de oregano într-un bazin de apă și se înmoaie picioarele în ea. Puteți dilua, de asemenea, uleiul (se amestecă o picătură cu o linguriță de ulei de măsline sau de nucă de cocos) și apoi aplicați-l pe unghii sau piele.
  • Ajutor pentru a ucide paraziții și facilitarea tratării infecțiilor. Se diluează uleiul (se amestecă o picătură cu o picătură de alt ulei cum ar fi uleiul de nucă sau de cocos) și se pune sub limbă. Țineți-l acolo timp de câteva minute, apoi clătiți-l. Se repetă acest lucru de cel puțin patru ori pe zi.
  • Atenuarea de infecții ale sinusurilor și răceli. Puneți câteva picături de ulei de oregano într-o oală de apă fierbinte și apoi se inhalează aburul.

De asemenea, puteți să folosiți puterile antiseptice ale acestui ulei pe bază de plante pentru a curăța casa. Iată cum: se combină patru picături de ulei de oregano cu 10 picaturi de ulei de lămâie și un sfert de ceașcă de oțet alb și apoi se adaugă la o găleată de apă. Utilizați acest amestec pentru a șterge și curața suprafețe.

Beneficiile uleiului de oregano

beneficiile uleiului de oregano

Uleiul de oregano are beneficii ample la nivel de sănătate, dar este cel mai des asociat cu sănătatea sistemului respirator si imunitar. Este recunoscut a ajuta la prevenirea și tratarea infecțiilor, cum ar fi:

  • infecții ale tractului urinar cauzate de bacterii, cum ar fi E. coli, Proteus și Pseudomonas aeruginosa
  • infecții respiratorii cauzate de Klebsiella pneumoniae si Staphylococcus aureus tulpini de bacterii
  • infecții parazitare cauzate de giardia amoeba
  • infecții cu Staphylococcus aureus rezistent la meticilină

Uleiul de oregano poate ajuta la prevenirea bolilor provocate de produse alimentare cauzate de agenți patogeni cum ar fi Listeria, Salmonella, E. coli și Shigella dysenteria. Adăugarea acestuia la alimente ajuta, nu numai sa ucida bacteriile, dar, de asemenea, poate ameliora simptomele intoxicațiilor alimentare.

Ulei de oregano este, de asemenea, un ulei esențial antiseptic prețuit în aromoterapie, deoarece proporția de fenoli este cea mai mare dintre toate plantele aromatice. În afară de utilizarea metodei de inhalații cu abur pentru a ajuta la ameliorarea tusei și a altor boli respiratorii, de asemenea, puteți utiliza pentru a:

  • alunga insecte. Carvacolul din ulei de oregano funcționează ca un insecticid natural de insecte. Incercați să puneți câteva picături pe mobilierul de exterior sau aplicați un amestec diluat pe piele atunci când stați în aer liber.
  • vindeca mușcături și erupții cutanate, inclusiv erupții cutanate provocate de urzică. Aplicați ulei de oregano diluat cu ulei de măsline pe zonele afectate.
  • ajuta la vindecarea rănilor, matreată si alte afecțiuni ale pielii. Unii experți susțin, de asemenea, ca puteți folosi o versiune diluată pentru a trata acneea rozacee.
  • ușora durerile în gât. Pur și simplu adăugați câteva picături la un pahar de apă. Aceasta poate ajuta la atenuarea durerilor de dinți, de asemenea.
  • ajuta la ameliorarea durerilor musculare și articulare, artrita reumatoidă, entorse și crampe

Cum funcționează uleiul de oregano?

cum functioneaza uleiul de oreganoCompușii din ulei de oregano lucrează împreună pentru a furniza efectele antimicrobiene pentru care acest ulei este atât de recunoscut. Carvacol este componenta cea mai importantă și este responsabil pentru multe dintre beneficiile sale de sănătate.

Uleiul de oregano poate fi utilizat local sau ingerat, în funcție de cauza pentru care îl utilizați. Cu toate acestea, nu este indicat să folosiți ulei pur, deoarece poate irită pielea. Nu-l aplicați pe piele sau răni deschise.

Uleiul de oregano este destinat numai pentru utilizare pe termen scurt și, dacă se utilizează oral, trebuie luate doze mici de patru până la șase picături timp de numai șapte până la 10 zile.

Este uleiul de oregano sigur?

este uleiul de oregano sigur

Da, este, atâta timp cât este diluat în apă sau cu un alt ulei (unele dintre alegeri pot fi de jojoba, de măsline și uleiuri de nucă si de cocos). Raportul ideal atunci când se face diluarea acestui ulei pe bază de plante este: ulei de oregano o parte la trei părți ulei purtător.

Este recomandat să faceți un test la fața locului pentru a verifica dacă aveți reacții alergice la uleiul de oregano. Pur și simplu se aplică o picătură diluată pe braț și se vede dacă apar iritații.

Fiți atenți atunci când cumpărați ulei de oregano, deoarece unii producători vând uleiuri alterate sau uleiuri obținute din cimbru sau oregano cultivat, care nu oferă beneficii pentru sanatate.

Efecte secundare ale uleiului de oregano

efecte secundare ale uleiului de oregano

Unele persoane pot experimenta deranjamente la stomac atunci când ingerează ulei de oregano (sau chiar planta în sine). Cei care sunt alergici la plante din familia Lamiaceae (mentă, lavandă, salvie, busuioc) ar trebui să evite, de asemenea, acest ulei, deoarece acestea pot dezvolta o reacție alergică.

Ulei de oregano nu este recomandat pentru sugari și copii. Femeile însărcinate sau care alăptează sunt, de asemenea, descurajate de la utilizarea de ulei de oregano, atât local, cât și oral, deoarece poate stimula circulația sângelui în interiorul uterului, care deteriorează mucoasa care cuprinde fătul în uter. Uleiul de Oregano are, de asemenea, un potențial de a induce menstruație și poate fi periculos pentru copilul nenăscut.

Categorii
Alimente organice, produse bio Blog

Produse eco – Consum si raspandire

Consumul responsabil si raspandirea de produse eco

Consumul excesiv si productia care nu este orientata spre un consum durabil duc la deterioarea permanenta a Pamantului, motiv pentru care se impune un consum responsabil si trecerea la agricultura ecologica, pentru a proteja resursele naturale.

Consumul responsabil

produse ecoConsumul responsabil urmareste oprirea procesului de desertificare, incurajarea biodiversitatii, protejarea speciilor care nu mai exista si diminuarea efectului de sera si al celorlalti factori poluanti pentru o viata mai buna.

Protejarea planetei si a resurselor sale se poate face printr-un efort sustinut din partea consumatorilor finali de a alege produse eco in locul celor conventionale. Prin ecologic se intelege si responsabilitate individuala si comunitara. Ne-am obisnuit sa achizitionam mult mai mult decat avem nevoie si deciziile noastre de cumparare conduc spre deteriorarea mediului.

Numarul persoanelor care acorda importanta consumului responsabil este in crestere si tot mai multe persoane constientizeaza rolul pe care il au in respectarea planetei si protejarea ei.

Raspandirea produselor eco

Raspandirea produselor eco

Produse eco sunt produse naturale si nu contin E-uri, motiv pentru care consumul de alimente poate preveni boli foarte grave cum ar fi bolile cardiovasculare sau cancerul. Produsele eco cunosc o raspandire din ce in ce mai larga in randul consumatorilor de pretutindeni si asta se justifica printr-un interes in crestere fata de mediu si fata de o alimentatie sanatoasa si naturala.

Aceste produse ecologice sunt tot mai accesibile pentru consumatori. Alimentatia ecologica, supranumita si alimentatie organica sau biologica consta in produse care au origine animala sau vegetala si care au fost obtinute fara folosirea substantelor chimice ca pesticidele sau ierbicidele, fara adaosuri de substante sintetice la procesarea lor, nemodificate genetic si care nu au fost expuse iradierii.

Alimentele ecologice sunt mai sanatoase si pentru ca nu contin aditivi alimentari, iar carnea ecologica provine de la animale hranite numai cu furaje ecologice. Aceste produse au si un gust mult mai bun decat produsele conventionale.

 

Categorii
Blog Produse naturale si tratamente naturiste

Scapa de viroze cu siropuri din plante

Tusea, raguseala, problemele digestive sau racelile de sezon, toate acestea isi gasesc leacul in siropuri din plante. Sunt placute la gust si foarte eficiente, intaresc si vitaminizează organismul, crescand astfel si imunitatea, capacitatea organismului de a lupta cu bolile.

Va prezentam cateva siropuri din plante si beneficiile acestora.

Siropuri din plante

Siropul de ridiche neagra

sirop de ridiche neagra

Siropul de ridiche neagra, amestecat cu miere, calmeaza tusea si ajuta in virozele respiratorii.

Acest preparat imbunatateste si functia hepatica, scade nivelului colesterolului si contribuie la prevenirea bolilor cardiovasculare.

Siropul de macese

sirop de macese

Macesele sunt foarte bogate in vitamina C, un puternic antioxidant. Astfel, siropul de macese este util in vindecarea sau ameliorarea mai multor afectiuni. Este o bautura tonica, cu efect reconfortant.

Este indicat sa fie consumat mai ales in sezonul rece, cand virozele sunt frecvente si organismul primeste un aport scazut de vitamina C.

Este indicat in astenie, deoarece tonifica organismul. In anemie este foarte eficient, siropul de catina accelereaza producerea globulelor rosii.

Siropul de brad

sirop de brad

Siropul preparat din conuri şi muguri de brad este un adevarat medicament. Uleiul volatil continut de acestea, alaturi de vitamina C si alte principii active, actioneaza foarte eficient in tratarea afectiunilor cailor respiratorii superioare.

Calmeaza tusea, raguseala, este foarte bun expectorant deoarece fluidizeaza secretiile bronsice.

De asemenea, este un bun antiseptic, ajutand in combaterea infectiilor urinare.

Siropul de brad intareste sistemul imunitar, este un bun tonic inlaturand astenia si oboseala. Se poate dilua cu apa minerala si se poate administra usor chiar si copiilor, fiind placut la gust.

Siropul de catina

sirop de catina

Siropul de catina este unul dintre cele mai cunoscute siropuri din plante folosite ca vitaminizante naturale. Este recomandat sa se inceapa consumul acestuia inainte de începerea sezonului rece.

Fiind o adevarata polivitamina naturala, va intari sistemul imunitar si va pregati organismul pentru a face fata virozelor de sezon. Se poate amesteca cu miere de albine si este foarte util pentru copii.

Siropul de catina aduce numeroase beneficii, dintre care enumeram: opreste hemoragiile interne, elimina parazitii intestinali, ajuta la refacerea epiteliului renal si intestinal, incetineste procesele de imbatranire, previne aparitia cancerului și este un tonic general in perioadele de stres.

 

Categorii
Alimente organice, produse bio Blog

Alimentele organice – Produse bio – Stiati ca…?

Alimente organice

alimente organice

Stiati ca…

  • alimentele organice  reduc incidenta unor boli precum autismul, deficientele de asimilare, diabet, cancer, probleme cardiace, alergii, osteoporoza, migrene, dementa si hiperactivitate?

alimentele organice

  • conform EPA (Environmental Protection Agency) chimicalele obisnuite sunt de 10 ori mai toxice pentru copii decat pentru adulti, depinzand de greutatea corporala, deoarece copiii ingereaza mai multe toxine raportate la suprafata corpului decat adultii iar organele lor sunt insuficient dezvoltate, mult mai vulnerabile si mai putin capabile sa neutralizeze chimicalele toxice?
  • alimentele organice nu contin pesticide? Mai mult de 400 de pesticide chimice sunt folosite uzual in fermele conventionale si reziduurile raman pe produsele conventionale chiar si dupa spalarea lor; copiii sunt in special vulneralbili la expunerea la pesticide; o grupa de pesticide, perturbatoare a sistemului endocrin, poate fi responsabila pentru pubertatea precoce si cancerul de san; de asemenea pesticidele sunt relationate cu astmul si cancerul
  • alimentele organice nu contin aditivi alimentari, potentiatori de arome (precum glutamat de sodiu E621), indulcitori artificiali (precum aspartamul), metale grele (mercur) sau conservanti (precum nitrat de sodiu) care pot cauza probleme de sanatate?
  • alimentele organice provin din surse de incredere care sunt inspectate periodic pentru a asigura conformitatea cu riguroasele standarde organice?
  • noi toti, ca platitori de taxe, platim pentru costul ascuns al sanatatii si mediului inconjurator generat de agricultura industriala? Acestea includ poluarea apei de baut cu pesticide, fertilizatori si dejectii animale provenite de la fermele conventionale, probleme de sanatate relationate cu alimentatia industriala, etc
  •  in medie, alimentele organice sunt cu 25% mai nutritive in ceea ce priveste vitaminele si mineralele decat alimentele provenite din agricultura industriala?
  • nivelul de antioxidanti din laptele provenit de la vacile crescute organic sunt cu 50%-80% mai mari decat in laptele conventional?
  • legumele organice (rosii, cartofi, varza, ceapa, salata, etc) au cu 20%-40% mai multi nutrienti decat cele non-organice?
  • alimentele organice au un nivel considerabil mai mare de minerale esentiale (precum calciu, magneziu, fier si crom) care sunt sever saracite in alimentele industriale crescute pe un sol abuzat de pesticide si nitrati?
  • alimentele organice sunt mai aromate? Multe persoane prefera mancarea organica pentru ca are un gust mai bun

Bumbac bio

bumbac bio

Stiati ca…

  • in timpul transformarii bumbacului conventional in haine, numeroase chimicale toxice sunt adaugate in fiecare etapa (ceara de silicon, degresori agresivi pe baza de petrol, balsam, inalbitor, metale grele, amoniac, formaldehide)?
  • cultivarea bumbacului conventional este cea mai toxica activitate agricola: foloseste 25% din insecticidele folosite in intreaga lume, 42 milioane kg de pesticide / an (11% din total pesticidelor), 1.03 bilioane de fertilizatori sintetici/an? (sursa Organic Trade Association)
  • este nevoie de aproximativ 200 g de produse chimice (pesticide si ingrasaminte), pentru cultivarea de bumbac suficient pentru un singur tricou?
  • bumbacul crescut fara pesticide are fibre mai dense din care rezulta haine minunat de moi, mai durabile si care isi mentin forma mai mult timp, chiar dupa spalari repetate?
  • hainele din bumbac organic au o durata de viata mai lunga datorita compozitiei naturale? Bumbacul care este crescut in mod conventional este compromis, slabit de chimicalele folosite in timpul cresterii, procesarii si colorarii lui, toate aceste actiuni deterioreaza fibra si rezulta un articol de bumbac de o calitate inferioara; bumbacul organic este mai moale, mai plin decat bumbacul conventional, care este mai subtire si se uzeaza mai repede prin folosire si spalare.
Categorii
Alimente organice, produse bio Blog

Produsele bio pentru bebelusi

Parerile sunt impartite in ceea ce priveste ingijirea bebelusilor, insa produsele bio pentru bebelusi sunt unele dintre cele mai sanatoase alimente pentru bebelusi, cu siguranta. Acestea nu contin aditivi nocivi, substante toxice si nu trec prin procesari industriale care le distrug continutul sau compozitia naturala.

produsele bio pentru bebelusi

Desi sunt mai scumpe decat cele obisnuite, ar fi bine daca majoritatea parintilor ar alege pentru bebelusul lor produse bio sau organice in tot ceea ce priveste ingrijirea lui – produse cosmetice, hainute si mancare.

Lipsa aditivilor alimentari in mancarea pentru bebelusi si fabricarea atenta a produselor destinate lor de pe piata le recomanda, iar parintii vor cauta intotdeauna tot ce este mai bun pentru copilul lor. Nu este vorba doar despre un trend de a deveni bio, este de fapt un interes crescut pentru produse sanatoase.

produse sanatoase pentru bebelusi

Exista mai multe dezbateri in lume pe aceasta tema, iar unele dintre acestea contesta faptul ca alimentele bio destinate bebelusilor ar avea un continut nutritional mai bun in comparatie cu cele conventionale.

Deoarece bebelusii sunt hraniti in principal cu supe, ciorbite ori piureuri facute din legume sau fructe fierte, in timpul fierberii produsele isi pierd foarte mult din continutul nutritional, la fel ca si alimentele non-organice. Deci, important este sa cumperi produse bio, atunci cand copilul creste si poate manca fructele si legumele proaspete, bogate in vitamine si minerale.

piure bebe

Fructele, legumele si carnea organice nu sunt lipsite in intregime de aditivi sau conservanti. Dar, ele sunt crescute cu ingrasaminte si tipuri de furaje care contin altfel de substante, care nu sunt chimice sau toxice si care au mai multa grija cu mediul inconjurator.

Produs bio nu inseamna neaparat si non-alergic. In cazul in care copilul tau nu era alergic la un aliment facut pe cale conventionala, poate deveni alergic la el in calitate de produs bio, deoarece sunt posibile reactii la ingrasamintele naturale sau la alte substante folosite de catre fermieri.

fructe piersici bio

Cu toate aceste argumente contra, care nu sunt multe, avantajele unui stil de viata bio al copilului sunt enorme. Produsele bio sunt produse sanatoase, bogate in multe vitamine si minerale.

Produsele bio pentru bebelusi, cosmetice sau obiecte necesare ingrijirii sunt create special pentru a se adapta nevoilor si pentru a favoriza sanatatea. Au grija de pielea lor sensibila, sunt lipsite de majoritatea factorilor alergogeni si sunt lipsite de substante toxice care i-ar putea imbolnavi.

bebelus

Cresterea copilului folosind produsele bio este cea mai buna optiune si nu exista motive importante pentru care nu ar trebui sa o adoptati. Specialistii vor doar sa transmita mesajul ca nici cresterea copiilor cu produse conventionale nu este mai putin sanatoasa, atat timp cat se fac alegeri responsabile si rationale.

Categorii
Afaceri in agricultura si agricultura ecologica Blog

Exporturile de vin din struguri ale Romaniei sunt mult mai mici decat importurile

Exportul de vin din struguri al Romaniei versus import

Romania a exportat o cantitate de vin din struguri proaspeti de 9.926,7 tone în primele nouă luni ale anului trecut, în creştere cu aproape 22% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut când exporturile au totalizat 8.145,6 tone.

Cea mai importantă piaţă de export pentru Romania rămâne Uniunea Europeană. Romania exportă în special vin la pet sau la vrac, vin ieftin. Preţurile sunt sub cele ale altor mari producători de vin (precum Franţa sau Italia, ţări cunoscute ca producători de vin premium). Cei mai mulţi producători preferă să exporte în Europa deoarece costurile sunt mari în afara ei, iar volumele prea mici ca să justifice efortul.

vin din struguri

În afara spaţiului european, China este cea mai importantă ţară de export pentru vinurile romaneşti, urmată de Statele Unite ale Americii care importă din Romania şi de Canada.

Pe de altă parte, importurile de vin au depăşit, în perioada menţionată, de 3,5 ori exporturile, totalizând 35.258,1 tone, fiind în creştere şi faţă de cantităţile provenite de pe pieţele externe în aceeaşi perioadă din 2015.

Cat vin consuma romanii

consumul de vin la romani

Romanii consumă în prezent în jur de 22 – 25 de litri pe cap de locuitor, în scădere de la 27 de litri în anii trecuţi, din cauza reducerii puterii de cumpărare, vinurile albe de consum fiind preferate de romani în procent de 60%.

Consumul anual de vin în Romania este de 25 de litri pe cap de locuitor şi reprezintă doar jumătate din consumul ţărilor dezvoltate, care se ridică la peste 50 de litri/locuitor.

Sprijin financiar pentru viticultura

podgorie viticultura

Romania are o tradiţie în producerea vinului, atestată documentar de peste 2.000 de ani. În ultimii 15 ani, sectorul vitivinicol s-a consolidat prin investiţii şi sprijin financiar al statului român, dar şi al Uniunii Europene începând cu anul 2007.

Pe baza evaluării impactului Programului Naţional Suport 2009 – 2013, prin care sectorul vitivinicol a absorbit, în proporţie de 100%, fondurile europene puse la dispoziţie de Comisia Europeană, Romania a notificat Comisiei Europene Programul Naţional de Sprijin al Romaniei în sectorul vitivinicol pentru perioada 2014 – 2018.

În cadrul acestui program, Romania a ales pentru finanţare, în funcţie de specificul viticulturii autohtone, 5 măsuri de sprijin:

  • promovarea vinurilor, prin submăsura de promovare a vinurilor produse în Uniune care constă în acţiuni de informare în statele membre, în scopul informării consumatorilor cu privire la consumul moderat de vin şi la schema de denumiri de origine controlată şi indicaţii geografice, precum şi submăsura de promovare în ţări terţe, în vederea îmbunătăţirii competitivităţii vinurilor cu denumire de origine controlată, indicaţie geografică sau a vinurilor pentru care se indică soiul viţei-de-vie;
  • restructurarea şi reconversie podgoriilor;
  • asigurarea recoltei;
  • investiţii;
  • distilarea subproduselor.

Pentru a veni in sprijinul solicitanților din sectorul vie-vin și pentru a crește absorbția fondurilor europene alocate măsurilor notificate în Programul Național de Sprijin al României 2014 – 2018, a fost elaborat un act normativ care, pe lângă investițiile deja accesate de către producători, cuprinde și investiții în construcția de imobile noi destinate vinificației (crame), laboratoare pentru controlul calității, imobile cu destinația de prezentare și vânzare, săli de degustare, care, până la apariția prezentului ordin, se puteau accesa doar prin PNDR.

Sprijinul se acordă în baza Ordinului nr. 208/2017 privind modificarea și completarea Normelor metodologice privind condițiile de punere în aplicare a măsurii de învestiții, eligibilă pentru finanțare în cadrul Programului Național de Sprijin al României (PNS) în sectorul vitivinicol 2014 – 2018, aprobate prin Ordinul nr.1801/2014.

Condiția principală pentru accesarea tuturor operațiunilor eligibile din cadrul măsurii de investiții este ca solicitantul să producă vinuri, în unitatea proprie, sau în nume propriu la terți și să comercializeze producția vinicolă obținută.

Solicitările de investiții se depun în sesiune deschisă la sediile centrelor județene ale APIA.

Cuprinsul programelor de investiții, documentația solicitată de către APIA, acțiunile din cadrul operațiunilor eligibile precum și Cererea pentru acordarea sprijinului financiar sunt detaliate în cuprinsul Ordinului nr.1801/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condiţiile de punere în aplicare a măsurii de investiţii, eligibilă pentru finanţare în cadrul Programului naţional de sprijin al României în sectorul vitivinicol 2014-2018, cu modificările și completările ulterioare.