Tratamente naturiste cu struguri

129

5 leacuri miraculoase cu struguri

tratamente-naturiste-cu-struguriPuţină lume ştie că strugurii fac parte din categoria alimentelor cu cele mai puternice proprietăţi terapeutice. Nu crezi? Îţi dăm cinci argumente ca să te convingi.
Ştiai că strugurii mâncaţi proaspeţi sunt excelenţi pentru tratarea gastritei? Unul sau două kilograme consumate zilnic fac minuni nu numai în boli ale stomacului, dar menţin şi sănătatea inimii, a plămânilor, a articulaţiilor şi a pielii. Dar acesta nu este singurul mod de a face tratamente naturiste cu struguri.

1. Uleiul din sâmburi ţine inima sănătoasă

La început, uleiul obţinut din sâmburi de struguri era folosit doar în alimentaţie şi în cosmetică, însă, cu timpul, s a dovedit a fi un remediu de apreciat în numeroase boli, mai ales cele ale inimii. Previne hipertensiunea, ischemia cardiacă şi tulburările circulatorii în general.
Conţine vitamina E, zinc, cupru, seleniu şi agenţi antiîmbătrânire foarte puternici, numiţi procianidine.

Cum să-l foloseşti
Pentru menţinerea elasticităţii vaselor de sânge şi pentru scăderea colesterolului, este de ajuns să adaugi trei linguri de ulei de sâmburi de struguri în salatele tale sau să-ţi faci un obicei din a lua zilnic două linguri din acest ulei.
Este recomandat mai ales celor care consumă multe prăjeli şi grăsimi, pe care o cură de minim şase luni îi va păzi de boli de inimă.
Atenţie!
Folosit la prăjit sau la fiert, uleiul din sâmburi de struguri îşi pierde proprietăţile terapeutice.

2. Extractul este puternic antioxidant

Despre extractul de sâmburi de struguri, specialiştii spun că este un antioxidant de 50 de ori mai puternic decât vitamina E. „Vinovată” pentru aceasta este o substanţă conţinută de struguri, numită resveratrol.
Iată de ce nu vei găsi ceva mai bun pentru întărirea imunităţii, detoxifierea ficatului, ameliorarea circulaţiei venoase, tratarea varicelor şi prevenirea degradării premature a celulelor!

Cum să-l foloseşti
Extractul îl găseşti sub formă de picături sau de capsule în magazinele cu produse naturiste. O cură este bine s-o ţii patru luni, timp în care vei lua o capsulă zilnic sau şase picături de trei ori pe zi.

Pont
Picăturile de extract din sâmburi de struguri administrate sub limbă sunt absorbite mai repede de organism.

3. Cataplasme pentru răni

Strugurii îţi oferă avantajul de a-ţi vindeca mai repede rănile şi de a-ţi reda elasticitatea pielii. În plus, cataplasma cu struguri, făcută chiar şi numai o dată pe săptămână, scade febra şi reduce durerile abdominale sau reumatismale, fiind cunoscută ca un bun remediu în cazul inflamaţiilor.

Cum să le aplici
După ce zdrobeşti strugurii, îi întinzi pe un tifon subţire, pe care îl pui pe zona afectată şi îl ţii timp de o oră sau două.

4. Cură cu struguri contra constipaţiei

Strugurii proaspeţi, dar şi zeama lor sunt de ajutor atunci când apar tulburări digestive nu numai la adulţi, ci şi la copii, pe aceştia ajutându-i şi la creştere.
Cum se face
Mănâncă struguri de trei ori pe zi, timp de o lună, 1-2 kg zilnic, şi vei scăpa de constipaţie. În acelaşi scop, li se poate da şi copiilor de peste şase luni 1-2 linguriţe de suc de struguri pe zi, după supt sau după masă.
Bine de ştiut!
În timpul curei cu struguri, pot apărea crampe sau diaree, uşor de combătut dacă se bea o cană cu ceai de mentă pe zi.

5. Ceai de struguri pentru durerile de cap

Puţini s-ar gândi că din struguri proaspeţi se poate face şi un ceai benefic pentru sănătate. Aminteşte-ţi de el când te doare capul sau când ai indigestii şi vei scăpa de neplăceri.
Cum să-l prepari
Ai nevoie de un ciorchine ale cărui boabe le mărunţeşti, apoi le adaugi într-o cană cu apă clocotită. După un sfert de oră, strecori ceaiul şi îl bei cât încă este călduţ.
Doctor Click! vă sfătuieşte
Dr. Cristina Bogdan: competenţe fitoterapie, acupunctură, homeopatie, apiterapie, nutriţie, Naturopathya Med, Bucureşti
Sâmburii de struguri au în compoziţia lor polifenoli, minerale, ulei şi fibre insolubile, ceea ce îi recomandă în prevenirea şi tratarea afecţiunilor cardiovasculare, în fluidizarea sângelui, în reechilibrarea metabolismului, reducerea colesterolului şi în tratamentul cancerului.
Sursa: clicksanatate.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here